Eram cândva o voce…

Eram cândva o voce prin care Tu vorbeai
Mulțimii să se întoarcă la Tine să le dai
Din nou din apa vieții, din pâinea hrănitoare,
Din dragostea Ta dulce, ce-aduce vindecare!

Eram cândva o voce… O voce fără nume,
Prin care Tu-mi vorbeai să nu privesc la lume,
Cu ea să nu m-asemăn și nici să nu poftesc
Nimic din ce-i al ei. Să nu mă pângăresc…

Dar azi? ... Cine sunt, Doamne? ! Nici eu chiar nu mai știu
Cum a ajuns în suflet să bată un vânt pustiu?
Cum ochii fără lacrimi și ruga mi-a înghețat
Pe buzele-mi tăcute, pe chipul nemișcat

De-a Ta prezență vie, ce umblă în adunare
Și umple orice suflet de viață și cântare? …
Dar eu rămân la fel, răpus de letargie,
Ca un venin letal, zăcând în agonie.

O, de mai ai, Isuse, un strop și pentru mine
De milă și îndurare, să speli a mea rușine,
Te rog, nu zăbovi să-mi vii în ajutor,
Căci fără Tine, Doamne, zi de zi eu mor!

(12 august 2026)